sâmbătă, 8 mai 2010

De la greci vine ploaia

Ultimele evenimente la care trebuie sa asist deoarece nu prea am incotro, ma conving pe zi ce trece ca suntem o tara de cretini, incompetenti, lipsiti de responsabilitatea zilei de maine si, mai grav, de oameni care desi au trecut prin socul tranzitiei nu au invatat niste chestiuni elementare. Va dau un exemplu: noi de cand suntem pe aceste meleaguri am fost cei ce "au blocat" sau "s-au opus", indiferent la ce ne referim. De la invaziile romane pana la cele otomane, noi am fost poarta inchisa a europei, cei ce au salvat crestinismul in europa si datorita carora domnitzele de la Paris inca mai purtau rochite de matase si nu saci de canepa. Dupa nenumaratele experimente de-a lungul secolelor in care cine a reusit sa treaca de noi ne-a facut praf, ne-a regulat femeile si ne-a baut bautura, am ramas cu aceleasi apucaturi: de a bloca, de a opune, de a contesta, de a-l avea pe "nu" in gura. Diferenta e ca acum tuturor acestor apucaturi le-am gasit aplicabilitate exact unde nu trebuie, de parca ne-ar mai mira ceva. Ca sa vorbim pe cazuri practice, si facand abstractie de ultimii 20 de ani (cu mici exceptii) in care ne-am blocat dezvoltarea, ne-am opus reformelor, ne-am contestat absolut toti conducatorii si am zis "NU" oricaror masuri de austeritate, suntem din nou in postura - incercare, de a gasi un consens nantional de a strange cureaua. Sa nu credeti ca sunt de acord cu masura expusa de Basescu. Evident ca nu sunt. Daca se insista cu un set de masuri de austeritate din timp, nu se ajungea aici, dar aflandu-ne aici si fiind foarte constienti ca ce e facut, e facut, trebuie sa mai salvam ce se mai poate salva: un popor intreg - un fleac. O greseala mai mare decat reducerea salariilor cu 25% si a pensilor cu 15% ar fi fost cresterea cotei unice si a TVA. In ceea ce priveste TVA, este clar ca orice marire a acesteia s-ar resimti in mod direct in preturile de pe piata ceea ce ar plafona consumul, de altfel, motor al cresterii economice. Cat despre cota unica, pot aprecia ca impactul asupra mediului de afaceri nu ar fi fost unul foarte mare in cazul ridicarii cotei de la 16 la 18 chiar si la 20, caci la noi se poarta evaziunea fiscala, insa ar fi fost in mod clar un semnal foarte negativ dat investitorilor straini care atunci cand isi fac planul pentru noi investitii intr-o tara, pornesc de la premisa ca isi vor plati absolut toate taxele si impozitele, la vedere (o cretinitate, de altfel). Un scenariu dezastruos ar fi aplicarea atat a micsorarilor salariilor si a pensilor cat si a majorarilor taxelor si impozitelor. In aceasta ipoteza ne ducem dracului, si acolo, daca ne primeste cineva. Acum sunt foarte curios cand vine momentul sa zicem: ne-am futut. Si nu in sensul bun, pentru ca va rog sa ma credeti, exista un sens bun. Greci sunt primii. Nici nu putea fi altfel daca ne uitam ce masuri ultra-sociale au avut din totdeauna. Se zvoneste ca urmeaza Spania , Portugalia si Irlanda. Islanda oricum e praf iar dupa colapsul bancar le-a trantit Dumnezeu si norii de cenusa. Dar Romania? "Are we there yet?". Pentru amatorii de adrenalina in exces, va spun spre bucuria voastra, ca nu suntem foarte departe. Si totul datorita noua, tuturor, ca permitem unora ca "Marean si Adrean" sa existe si sa faca umbra pe pamant. 

Eu zic sa mai facem o revolutie, a 30-cea din utimii 20 de ani. Yupi.

marți, 20 aprilie 2010

Ineficienta imperativa, sau cum sa fi Boc.

Dragii mei,

Zilele astea am tot urmarit cu stupoare cum cineva tot incearca si culmea - nefiresc pentru patria asta- reuseste sa faca ceva pentru tara asta: s-o ingroape. Sa fiu mai putin explicit, reuseste sa puna bomboana pe coliva unei natii, sa bage pumnu'n gura, sa traga apa dupa noi, sa mature o tara care dupa ce ca e sortita suferintei eterne, mai trebuie sa inghita si "Boc" [a se vedea semnificatia in limba turca]. Ca sa n-o dau din una il alta, am urmarit la tv toata mascarada cu convocarea guvernului la palat, caci dupa modelul Mahomed vs. munte, Traian nu se mai sinchiseste sa se deplaseze la Palatul Victoria la o sedinta de guvern oarecare, caci alea nu mai genereaza vizibilitate maxima. Concluzia? Un comunicat de presa dat de asa-zisa "administratie prezidentiala" [ fie intre noi, ea nu exista ca institutie, Constitutia facand referire doar la institutia presedintelui] din care nimeni nu intelege nimic si care, ca de obicei, traseaza directii, fixeaza repere, promite si asigura. Mi-e jena. Asa popor, asa conducatori.

Eu cred ca e momentul pentru o noua revolutie, ca doar la asta ne pricepem cel mai bine. A patra, parca.



luni, 15 martie 2010

Cateva aspecte despre 15 martie

Un lucru important pe care l-am invatat in cei 20 ani de scoala si pe care insist sa mi-l reamintesc de fiecare data se refera la vorbitul in necunostinta de cauza. Mai concret, atunci cand nu stii, taci! Si acum, referitor la ziua de 15 martie, ziua maghiarilor de pretutindeni, as avea de impartasit cu voi, cei cu multi ani de scoala, unele opinii:
1. Exista doua categori mari si late de opinii: cele care pot fi facute publice si cele care nu pot fi facute publice. Argument? Pai un argument ar fi ca, in fond, cu totii suntem oameni, oamenii au sentimente, D-zeu ne-a facut egali si orice facem tot acelasi sfarsit il avem. Diferenta o face doar pamantul care ne acopera. In acest sens, e bine sa lasam injuriile, jignirile, extremismele deoparte si sa ne concentram pe alte lucruri, putin mai serioase, cum ar fi munca, familia, scoala, distractia indiferent de radacini. Cine e capabil sa tina pentru el, acela e om si nu animal (oldies but goldies).
2. Mitul ungurilor care ne fura tara: exsta, insa povestea e putin deformata. Intradevar avem de aface cu multe abuzuri pe care minoritarii majoritari le fac asupra majoritarilor minoritari, insa acest fapt se petrece si invers. Intradevar au fost multi romani ingtopati de vii, insa mai mult ca sigur si invers, intradevar cineca a cerut paine in limba romana in Miercurea Ciuc iar interlocutorul i-a raspuns "nem tudom" insa sunt sigur ca asta n-au patit-o 2 milioane de romani, caci daca asa era, noi cei ce venim de pe acele meleaguri romanesti ne-am imbogati din turism. Se intampla, de asemenea, sa mergi pe strada si sa-ti f*%a vreunul o mama de bataie sub pretextul ca esti roman, dar e la fel de posibil sa se intample si invers ca doar setea romanului pentru scandal e arhicunoscuta precum pofta ungurului pentru autonomie. Ungurii n-au cum sa ne fure tara caci nici noi nu o avem, se pare. Cand ne vom merita tara, sa fim mandri ca avem ce pierde.
3. Cum e cu abuzurile in contextul unei descentralizari excesive sau prost facute. Abuzurile au loc peste tot in lume: intre albi si negri, intre catolici si protestanti, intre credinciosi si musulmani. Cum sa nu avem si noi intre romani si unguri? Adevarul este ca, daca mergem prea departe cu descentralizarea vom avea surpriza sa constatam ca, spre exemplu, in Primaria din Miercurea -Ciuc nici macar femeia de serviciu nu este de etine romana. Motivul? Intrebati-l pe domnul primar.Pe de alta parte daca nu descentralizam, nu dezvoltam. O sa ramanem un stat centralozat si ineficient. Care este solutia? Sa ne-o ofere cei pe care i-am mandatat in Parlament.
4. Cum sacrifici o etnie de dragul ambitiilor politice? Simplu: priveste minoritatea (majoritara) maghiara din HAR-COV. Oficializand limba maghiara nu faci altceva decat sa oferi un pretext in plus celor cu minte ingusta sa nu-si invete copiii limba romana. Pericolul exista iar cei ce au de suferit sunt tot ei. E greu sa te integrezi pe piata muncii din Romania fara sa cunosti foarte bine limba romana, iar despr epiata  muncii din HAR-COV, este doar o gluma.
5. Cum sa te sacrifici de dragul patriotismului? Si mai simplu: refuza sa inveti limba maghiara sub pretextul ca esti roman in tara ta, si fa-ti planuri de viitor in HAR-COV. Am un singur cuvant: kamikaze.
6. Despre convietuirea in armonie: am observat ca aceasta convietuire exista numai in randul populatiei de la tara, needucata, si in randul intelectualilor. Cei aflati la mijloc sunt cei ce cred ca stiu sa faca politica, se cred mai destepti decat sunt sau au impresia ca pana si pentru cutremurul din Chile, romanii / ungurii sunt devina.

Eu ii am la suflet cat ii am si pe romani, si ii urasc in acelasi mod. Cocluzia este una previzibila: Cata vreme situatia sta e asa cum e, nici ei nu vor avea liniste, nici noi. Trebuie sa ingropam cam 3-4 generatii (inclusiv noi) ca sa dispara tensiunea.

marți, 9 februarie 2010

Daca Dog nu eat Dog, atunci Cioara eat Dog.

Intr-o zi superba de marti, dupa lupte crancene cu zapada mi-a fost dat sa vad ochilor o imagine frapanta. In fata Ministerului Justitiei, pe neaua alba ca neaua (lol) zaceau ca la cinema aproximativ 5 caini. Ce faceau ei? Priveau cum o cioara ciugulea, cu pofta si nesimtire, dintr-un compatriot de-a lor, pui, decedat probabil din motive neelucidate pana in prezent.
M-a dus imediat gandul la o intrebare pe care ne-o punem toti in fiecare zi: In ce dracie de tara traim?. Raspunsul este simplu: "Romania :D ". Tara in care nici macar Om pe Om nu se mai mananca precum Caine pe Caine (Dog eat Dog) ci am ajuns sa ne manance ale noastre Ciori (fara referinte etnice) cele care stau pe "gard" si lasa impresia ca pazesc ceva: interesul national. 


Asa oameni, asa tara. Noroc in viata, caci acel caine sigur n-a avut.

Aha!!

Mi-am dat seama de unde-mi vine radicalismul. Acum e clar. 

" Scorpion - Ziua reformatorului

Plini de un spirit revolutionar, cei nascuti pe 19 noiembrie isi construiesc in general un punct de plecare in ceea ce priveste schimbarea. Totusi, nu este de ajuns pentru ei sa fie doar rebeli. Reformatori, ei trebuie sa mestereasca cu gija ceva nou pentru a inlocui ceva vechi si sa il administreze in continuare pe acesta.

Astfel, ei sunt un amestec interesant de radicalism si conservatorism, anarhie si stabilitate. Temele de control sau chiar represiunea poate figura proeminent in vietile lor, fie ca se revolta impotriva unor asemenea forte sau doar le repeta de unii singuri.

Persoanele nascute oe 19 noiembrie sunt adesea preocupate de consolidarea si administrarea puterii, fie ca este vorba de cea din cadrul familie, grupului social sau carierei. Ei sunt extrem de seriosi in ceea ce priveste felul in care trebuie delegata puterea lor si in ce sopuri.

Este destul de probabil ca nativii zilei de 19 noiembrie sa ajunga in diverse grade conflictuale cu cei care nu sunt de acord cu metodele lor, dar exista putine sanse ca ei sa considere ca se comporta necorespunzator. Intr-adevar, ei pot avea ceva din complexul lui Nietzsche prin care justifica ceea ce fac cu principii filozofice.

Astfel, ei isi asuma riscul de a pierde legatura cu valorile sociale preponderente. Asadar, ei trebuie sa isi observe viata si sa ramana deschisi la criticile celorlalti.

Increderea de sine a nativilor zilei de 19 noiembrie ajunge departe si poate fi considerata atat punct forte, dar si slabiciune. Multi dintre cei nascuti astazi cad prada la un moment dat unor evenimente tragice si risca sa isi destrame intreaga viata, atunci cand sfideaza soarta sau ii ignora avertismentele.

Persoanele nascute pe 19 noiembrie cred in general in vointa, in special in puterea propriei vointe, dar ei trebuie sa invete si lectiile de restrictionare si precautie. Nativii zilei de 19 noiembrie intra in roluri de cruciati si de campioni ai unei cauze.

Principiile si politicile lor sprijina de obicei omul comun. Ei actioneaza bine fiind inteligenti si posedand informatii directe despre cei care ii inconjoara. Din cand in cand, datorita atitudinii lor argumentative, chiar antagoniste, ei tind sa aduca la suprafata ce este mai bun in oameni, dar si adevarul in diverse situatii. In cartea lor, nu exista o valoare mai inalta decat adevarul si dezvaluirea lui.

Cei nascuti pe 19 noiembrie sunt foarte atrasi de aceasta lume. Ei sunt extrem de fizici, senzuali, iubitori de familie si la zi cu tot ce se intampla. Foarte rar ei vor ignora starea prezenta a lucrurilor.

Totusi, trebuie sa se feresaca sa nu devina senzationalisti si sa fie luati de val de cele mai recente izbucniri sau de ultima moda. Daca doresc sa reziste mult, este important sa tina cont de valorile traditionale si sa isi exercite influenta intr-o maniera stabila, solida si lipsita de isterie.
SFATURI: Invata valoarea tacerii, dar si a rebeliunii pe care o manifesti. Pregateste-te temeinic pentru provocarile vietii si stapanete-ti impulsurile. Nu te mai plasa mai presus de legi crestine si de umanitate.

PUNCTE FORTE:
Contemporan
Convingator
Constructiv

PUNCTE SLABE:
Preocupat
Arogant
Rezistent"

duminică, 6 decembrie 2009

Vot Basescu vs. Geoana


Noroc.

Azi nu ma duc la vot. E rusinos, nu sunt deloc mandru de mine desi sunt prin definitie, insa am luat aceasta decizie pentru ca:

1. Cozi interminabine la sectiile speciale: sunt "clandestin" si trebuie sa votez la o sectie speciala. Data trecuta am asteptat 3 ore sa votez, azi vreau sa ma bucur de sfanta zi de Duminica. In plus, dupa ce ca stai la coada in frig 3 ore, te trezesti ca votul tau e anulat de vreun individ care voteaza de doua sau trei ori in sectii diferite. Stiu ca e impitriva opiniei promovate de mine pana acum, insa am libertatea sa mi-o schimb.

2. Candidati nereprezentativi. Nu ma reprezinta cu adevarat niciunul. Cel pe care il simpatizam a iesit din cursa. Aici trebuie sa precizez urmatoarele aspecte:

2.1 Daca il votez pe Basescu, devin complice la toate mizeriile pe care le va face inca 5 ani de acum incolo. Pe de alta parte, simpatizez cu apropierea lui fata de Basarabia, pamant romanesc, care merita toata atentia. Sunt unionist si vreau sa ma duc la fratii mei peste Prut ca acasa.

2.2 Daca il votez pe Geoana, votez PSD deci Iliescu & Co. Desi daca il votez, votez implicit Crin Antonecu, parca totusi nu e aceeasi chestie.

Ma abtin, si daca am taria necesara, n-am sa ma uit la exitpool (oare pot?)

miercuri, 2 decembrie 2009

DESPRE MAESTRII


Voi aborda o tema placuta. Ca si politica, de altfel. Ce inseamna sa ai un Maestru in ziua de azi si ce inseamna sa te aiba el pe tine. E o tema contriversata tinand cont de vremurile noastre caracterizate prin ultramaterialism si lipsa de etica profesionala.
In primul rand sa ai un Maestru, ca reper profesional fundamental, sfatuitor, dascal, este poate cel mai important aspect in viata unui tanar, in cariera. El iti da peste nas cand iti creste prea mult, el te coboara cu picioarele pe pamant cand ai senzatia ca le stii pe toate, el iti atrage atentia asupra unor schimbari mai putin faste din activitatea ta, el te cearta cand gresesti cu speranta ca data viitoare te vei ambitiona mai mult. Acesti maestrii, mentori, ne schimba viata, fie ca profesam ca avocati, fie ca medici, fie ca suntem studenti, fie ca simpli angajati.
Spre exemplu, ca tanar avocat este foarte important sa ai unul. Exista mai multi maestri in viata unui avocat precum: cel de pe hartie, cel de suflet si cel de viata. Bineinteles ca unii au parte de unul, doi, trei sau mai multi, insa ca regula, cam astia ar fi. Cei de pe hartie, te ajuta, si le esti recunoscator, cei de suflet pun prima roba pe tine, iti corecteaza prima actiune, iti da in cap cu prima prostie pe care ai facut-o si te ajuta, prin suturi si vorbe de bine, sa mergi mai departe, poate chiar mai departe decat ei. Cel de viata e, de fapt, cel mai de suflet. El iti deschide mintea, te invata cum sa nu fi furat, cum sa castigi, ce sa nu faci si mai ales, ce sa faci sa-i faci pe altii sa faca ce faci tu, cu placere si daruire. Omul care ii are pe cei doi din urma, este un om implinit, pana la proba contrarie (o prezumtie relativa). In ziua de azi e extrem de greu de gasit oameni care au rabdare cu tine, te invata (cu conditia sa vrei) si isi "pierd" timpul cu tine sa te faca sa intelegi unele lucruri, care pentru ei sunt foarte evidente. Maestrul e maestru sa ierte, iar ucenicul (stagiarul, studentul etc.) e ucenic sa greseasca. Parafrazez o doamna avocat pe care o stimez si o admir, care spunea "cine nu munceste, nu greseste". Evident ca acest "proverb" nu-i apartine, dar conteaza pentru fiecare din noi cine-l spune. Cel ce reuseste sa-ti transmita sentimentul prin vorbe, acela este cel caruia i-l atribui.

Sunt multi maestri in tara asta. Spre exemplu maestrul Arh. Camil Roguski, om intelept la 85 ani, care recent a scos o carte foarte placuta la lectura: Politic Incorect. Altul, Neagu Djuvara si lista poate sa continue la nesfarsit. Bineinteles ca maestrii mei nu-i voi nominaliza, insa ei stiu cine sunt, si le port admiratia. Fara ei pana acum as fi fost mult mai putin intelept, si cu ei de acum incolo voi fi mult mai bun. Sunt persoane care au trecut peste interesul material pentru a ma dascalii, cu riscul de a pierde putin timp din ziua respectiva, desi stim cu totii cat de important este timpul si cat de putin il pretuim.

Am scris aceste randuri, cu riscul de a parea putin melancolic, ca sa nu uitam de fapt cine sunt pe urmatoarele locuri dupa familie. Sunt cei ce ne vegheaza drumul in carierea, in viata.

As vrea ca acesta practica sa se regaseasca si in politica unde avem maestrii cum poate nu a avut Europa vreodata, cu lichelele aferente. Ca in fond, cam toti caram cate un prost in spate. Cel putin.