Summum jus, summa injuria.

Mi-a atras atentia un articol publicat in Revista Romana de Drept al Afacerilor nr. 6 din August 2009 de catre Av. drd. Cosmin Flavius COSTAS. Articolul se intituleaza Puterea judecatoreasca. Dupa protest si reflecta intocmai starea de fapt, nu tocmai placuta, a sistemului nostru judecatoresc. Daca citesti articolul vei observa ca este printre putinele care chiar iti transmite emotia situatiei, cu conditia sa fi avut tangente minime cu sistemul.

Autorul incheie articolul cu o fraza interesanta, citez: Nu-mi doresc insa ca Puterea Judecatoreasca sa fie absoluta. In fond, puterea corupe, iar puterea absoluta corupe absolut.

Ceea ce consider interesant este ca de ceva vreme se tot vehiculeaza aceasta problema, si anume a puterii absolute a judecatorului, acesta fiind inamovibil. Daca observam din practica, s-a ajuns la aberanta situatie, in opinia mea, in care judecatorul se poate pronunta asupra unor drepturi precum sporul de lucru, dar nu numai. Aceasta situatie in care judecatorul este indrituit sa se pronunte asupra legalitatii, oportunitatii sau orice alt aspect referitor la propriile lui drepturi sau pretentii, ne duce cu gandul la o singura concluzie: Ceva nu merge, nu se leaga, si desi este logic, chiar legal, nu este moral. Aceeasi situatie o intalnim si in cazul parlamentarilor care, deloc surprinzator, isi voteaza singuri indemnizatiile, pensiile si alte drepturi banesti. Intrebarea se pune daca este, in fond, o situatie de asa-zis "conflict de interese" si este o consecinta a adoptarii, cu timpul, de norme juridice fundamentare gresit, elaborate intr-o directie gresita si care privite ca un ansamblu de norme lasa impresia unui crec vicios in care, desi ataci hotararea unei instante referitoare la sporul cuvenit judecatorilor, ajung la situatia in care normele legale referitoare la salarizarea sau remunerarea acestora le permite, tot un judecator pronuntandu-se in acest sens. Din cate observam, nu exista cale de mijloc, ori se regandesc in profunzime institutiile de drept specifice si se porneste cu o noua abordare, ori acest sir intreg de "erori" va continua la nesfarsit. Dar ce se intampla daca in tentativa legiuitorului de a rezolva aceasta problema, apare situatia in care, spre exemplu, se ridica exceptia de neconstitutionalitate a actului normativ modificator, si ajungem iar de unde am plecat?. Avand in vedere toate acetse aspecte, nu pot avea decat o singura opinie, si anume, ca lucrurile nu se pot schimba de pe o zi pe alta, ca un sistem odata pornit intr-o directie gresita greu il mai repari si ca toate posibilele schimbari vor avea loc numai pe termen foarte lung, eventual prin schimb de generatii, mentalitati s.a.m.d. O alta solutie ar fi o reforma constitutionala, dar asta presupune o reforma a clasei politice care la randul ei presupune unele masuri legislative care, la randul lor, presupun existenta altor norme legale "legale". Unde ajungem? Nu stiu. Vom vedea. Un lucru e sigur in acest moment. Fie ea putere sau nu in stat, puterea judecatoreasca isi face de cap, blocheaza institutiile statului prin proteste (de altfel justificate, dar totusi nelegale). Intradevar, cand vom avea instante mai putin aglomerate, judecatori care sa nu fie nevoiti sa se pronunte intr-o sumedenie de cauze fara sa aiba timpul fizic de a le studia temeinic, justitiabili mai intelegatori, auxiliarii (notari, avocati etc.) mai profesionisiti si fonduri bine gestionate, vom putea avea pretentia de a cere "sprijinul" puterii judecatoresti in procesul de reformare temeinica a statului roman.

Revenind la articolul lui Flaviu COSTAS, va recomand sa-l lecturati, Cel putin cu privire la starea sistemului ii impartasesc opiniile. 

Alea iacta est.